Am o firmă

Afli ce are nevoie firma ta de la tine. Fără suni pe nimeni.

Facturile le emiți unde le emiți, sau aici. Contabilitatea o ține contabilul tău. Între ele rămân lucrurile pe care le afli târziu: un mesaj de la ANAF, un termen care se apropie, o factură neîncasată de două luni. BIWizz e locul în care le vezi la timp.

BIWizzAlpin Distribuție SRLDate fictive

Astăzi în firma ta

Vineri, 4 septembrie

Atinge un rând ca să vezi ce cere.

„Am deja contabil. Și am deja program de facturare.”

Corect. Și rămâi cu amândoi. BIWizz nu e al treilea program care face aceeași treabă: e locul unde ajunge ce nu face niciunul din ele.

Două registre închise, așezate departe unul de altul, cu un loc gol între ele în care se aprinde o scânteie.
Programul de facturare

Știe ce ai emis tu.

Facturile tale, clienții tăi, încasările pe care le treci acolo. N-are de unde să știe ce ți-a intrat de la ANAF, ce a înregistrat contabilul luna trecută sau ce termen vine peste patru zile.

Contabilul

Știe ce s-a înregistrat.

Corect, complet și la timp. Dar tu afli de la el, când vorbiți. Între două discuții firma merge mai departe, și tot ce apare între timp apare fără să știi.

BIWizz

Îți arată ce se întâmplă acum.

Poșta de la ANAF, cifrele din contabilitate, banii și documentele, la un loc, pe ecranul tău, în ziua în care apar. Nu ca să faci tu contabilitate. Ca să nu mai afli ultimul.

O marți obișnuită, cu BIWizz.

Patru lucruri care azi te-ar fi costat patru telefoane. Derulează.

  1. 09:12

    Un mesaj de la ANAF, deja citit.

    Notificare de conformare pe TVA. BIWizz ți-o aduce cu documentul cu tot, îți spune ce cere și până când. Contabilul a fost anunțat în același minut.

  2. 11:40

    Delta nu ți-a plătit de 42 de zile.

    Două facturi, 18.420 lei, potrivite cu extrasul de ieri. Wizzy a pregătit mesajul de reamintire. Tu decizi când pleacă.

  3. 14:05

    Trei bonuri de pe WhatsApp, puse pe august.

    Le-ai fotografiat între două drumuri. Sunt citite, puse la locul lor și le vede și contabilul. Lipsește doar extrasul bancar.

  4. 17:30

    D112 pe 25. Alerta vine pe 20.

    Termenul firmei tale, calculat din profilul ei: trei salariați, TVA lunar. Nu un calendar general. Nu în ziua în care expiră.

Așa arată înăuntru, pentru firma ta.

Șase ecrane reale din contul demo. Derulează în lateral: facturile emise cu răspunsul ANAF pe fiecare, mesajele ANAF citite din SPV, extrasele bancare potrivite cu facturile, facturile primite cu scadențele, documentele pe dosare și analizele care vin singure, la ora aleasă de tine.

  • Facturi emise · răspunsul ANAF pe fiecare

  • Mesaje ANAF · tot ce ți-a trimis, într-un singur loc

  • Extrase bancare · potrivite cu facturile

  • Facturi primite · scadențe și întârzieri

  • Documente · pe dosare, 363 de fișiere

  • Analize programate · vin singure, la ora ta

Ecrane reale, firmă fictivă (Alpin Distribuție SRL, contul demo). Nimic de aici nu e al unui client.

Intră în demo

Îl întrebi ca pe un coleg care a citit tot.

Nu e ChatGPT întrebat despre firma ta. Wizzy are în față ce ChatGPT n-are: legislația la zi, poșta ta din SPV, facturile, extrasele și documentele firmei. Și nu doar răspunde: pregătește răspunsul, factura sau mesajul. Le trimiți tu.

Și ce nu mai întrebi deloc

Îi spui o dată: „în fiecare luni dimineața, ce e nou de la ANAF, cine n-a plătit și ce lipsește din dosar”. De atunci vine singur, la ora aleasă de tine.

Curând

Aplicația BIWizz, pe telefonul tău

Contabilul îți cere un document, tu primești notificarea, îl scanezi pe loc și ajunge la el, pe firma și pe luna corectă. Wizzy, facturile și dosarele firmei, în buzunar. iOS și Android.

Wizzy poate greși; verificarea rămâne a ta. Nimic nu pleacă din firmă fără aprobarea ta.

Întrebări dintr-o zi obișnuită

  1. Ce mi-a intrat de la ANAF săptămâna asta și ce am de făcut?Mesajele, cu termenul fiecăruia și răspunsul pregătit. Îl trimiți tu.
  2. Cine nu mi-a plătit de peste 30 de zile?Facturile, zilele de întârziere și mesajul de reamintire, gata de trimis.
  3. Ce termene am luna asta?Termenele firmei tale, cu alertă înainte.
  4. Cât mai am până la plafonul de TVA?Cifra la zi, din facturile emise, și ce se schimbă când îl treci.
  5. Ce scadențe am în contractele cu clienții și cu chiriile?Citește contractele din dosarele firmei și îți scoate termenele, pe fiecare.
  6. E gata dosarul lunii pentru contabil sau lipsește ceva?Lista a ce a intrat și a ce lipsește: extrasul, facturile fără document, bonurile.

Ce citim, ce nu atingem, cine vede.

  • Citim, nu scriem. Baza ta de contabilitate rămâne exact cum e. Nu scriem niciodată în ea.
  • Aprobi tu. Wizzy pregătește și propune. Ce pleacă din firma ta, aprobi tu.
  • Datele stau în Uniunea Europeană, cu jurnal de audit — vezi cine a văzut ce și când.
  • Vezi sursa fiecărui răspuns. Orice cifră duce înapoi la documentul din care vine.
Unde stau datele, cine le vede, ce semnăm →

Primele cinci minute

  1. Îți faci cont și îți pui CUI-ul.Fără card.
  2. Conectezi SPV-ul — sau îl rogi pe contabil.Pentru poșta ANAF completă e nevoie de un certificat calificat. Dacă n-ai unul, îl are contabilul tău: îl inviți și o face el.
  3. Deschizi și vezi ce e de făcut.De aici încolo, deschizi când ai un motiv.

Plătești cât lucrează BIWizz pentru firma ta.

Pe lună, per firmă. Un CUI, un abonament — câți colegi lucrează pe el nu schimbă prețul.

Liber0 lei

Tu intri și verifici.

La Zi80 lei/ lună

BIWizz începe să te anunțe.

Fără Grijă150 lei/ lună

BIWizz începe să lucreze fără să-l întrebi.

Control Total300 lei/ lună

BIWizz devine o rutină automată a firmei.

Facturezi în e-Factura pe toate planurile — inclusiv pe cel gratuit. Ce intră în fiecare plan, pe secțiuni →

Lucrezi cu un contabil?

În pregătire

Invită-l. Intră gratuit, vede aceleași date și nu-i cerem niciodată bani pentru accesul lui.

Azi îl inviți din cont, după ce ți-ai pus CUI-ul.

Ce mai rămâne de întrebat

„Îmi ia locul contabilului?”

Nu. Contabilul intră gratuit și lucrează pe aceleași date. Interpretarea, verificarea și decizia rămân la el. Noi facem să nu mai afli lucrurile doar când vorbiți.

„Trebuie să instalez ceva?”

Nu. Intri din browser, de pe laptop sau de pe telefon. Singurul program care se instalează e Bridge, pe calculatorul cu SAGA al contabilului, și îl instalează el.

„De ce e nevoie de un certificat ca să văd mesajele de la ANAF?”

Pentru că așa cere ANAF: poșta completă din SPV se citește doar cu un certificat calificat. Facturile din e-Factura intră și fără el. Dacă n-ai certificat, îl are contabilul tău: îl inviți, și mesajele apar la amândoi.

„Ce se întâmplă cu datele mele dacă plec?”

Rămân ale tale. Le descarci din cont, apoi ne ceri ștergerea și o facem, cu excepția documentelor pe care legea ne obligă să le păstrăm. Datele stau în Uniunea Europeană tot timpul.

„Am o firmă mică. Nu e prea mult pentru mine?”

Începe pe Liber. Costă zero, nu cere card și îți arată cât de mult se întâmplă în firma ta fără să știi. Dacă răspunsul e „nu prea”, ai aflat asta gratis. Dacă e „mai mult decât credeam”, știi de ce ai trece pe un abonament.

Vezi ce are nevoie de tine azi.

Intri în demo pe date fictive, sau îți faci cont cu CUI-ul firmei tale. Fără card.

Ai deja cont? Autentificare

biwizz.ro